Fitoterapeuții din numeroase țări apreciază Izma bună (Mentha piperita) deoarece studiile recente, realizate pe această temă, au scos în evidență faptul că planta este eficientă în tratamentul a numeroase afecțiuni, scrie Click Sănătate.

Izma bună este recomandată în tratamentul a numeroase afecțiuni, de la durerile gastro-intestinale, indigestii, arsuri gastrice, dureri reumatismale, migrene şi până la combaterea depresiei și anxietăţii.

Fitoterapeutul Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriție, a studiat multă vreme efectele mentei bune asupra organismului uman.

În studiul ”Izma bună”, Eugen Giurgiu precizează că această specie de mentă medicinală conţine cele mai eficiente principii active şi proprietăţi curative.

Planta conține numeroase substanţe active importante, precum mentolul (un valoros ulei eteric), compuşi antibiotici şi substanţe minerale cu o puternică acţiune antiseptică şi calmantă.

Fitoterapeutul recomandă tratamentul cu mentă pentru efecte mai puţin cunoscute:

„Sub formă de infuzie, menta revigorează sistemul nervos şi pune în mişcare sângele. În plus, o cură cu preparate din mentă: infuzie, ulei sau sirop revigorează întregul organism, combate palpitaţiile şi anxietatea.

Folosită în cure de trei-patru săptămâni, infuzia de izmă îmbunătăţeşte funcţia ficatului şi secreţia bilei şi calmează colonul iritabil.

În acelaşi timp, siropul de mentă este revigorant şi scurtează perioada de convalescenţă după răceli şi viroze”, ne spune fitoterapeutul Eugen Giurgiu.

Pentru organismul obosit sunt benefice cocteiurile cu mentă

Studii recente au dovedit că toate cocteilurile care conţin mentă sunt tonice pentru organismul obosit, după numeroase eforturi fizice şi intelectuale sau după meniuri bogate în grăsimi şi în dulciuri rafinate.

Menta, un excelent calmant

Menta este renumită pentru proprietăţile ei calmante. Infuziile şi uleiul de mentă reduc efectele indigestiei (greţuri, balonări, dureri de stomac şi de bilă) după prima zi de tratament.

Uleiul de mentă alină durerile reumatismale

Fitoterapeuții au constatat că uleiul de mentă are proprietatea de a reduce inflamațiile și de a calma durerile reumatice.

Dacă aveți reumarism, consumați infuzie de mentă și aplicați câteva picături de ulei de mentă pe zonele cu probleme și, în curând, veți constata efectul calmant al acestuia.

 

 

Adaugă comentariu