Să înveți un copil să se spele pe dinți e o adevărată aventură! De cele mai multe ori, micuții nu realizează importanța acestui ritual zilnic și iau totul ca pe o joacă. Tocmai de aceea, părinții ar trebui să le explice, în termeni ușor de înțeles, de ce spălatul pe dinți e un lucru bun pentru ei. Înainte de orice însă, e important să aflăm care sunt cele mai frecvente greșeli pe care cei mici le fac atunci când se spală pe dinți. Odată identificate, putem trece și la pasul următor, corectarea lor.

Copilașii se spală pe dinți în joacă.

Ce-i drept, e bine să învățăm jucându-ne, dar noi suntem cei responsabili, așa că trebuie să le explicăm celor mici că spălatul pe dinți, chiar dacă e ușor ca o joacă, trebuie să fie luat cât mai în serios.
Nu au răbdare să se spele corect pe dinți.

În primul rând, pentru ei este greu să înțeleagă că e important să facă anumite mișcări de periaj, iar în al doilea rând, e destul de complicat să pui un copil să petreacă două minute spălându-se pe dinți. Aproape niciunul nu are răbdare, iar cine are copii acasă, știe prea bine asta!
Obiceiurile bune încep încă din copilărie.

 

Adaugă comentariu